duminică, 28 decembrie 2008
duminică, 14 decembrie 2008
sâmbătă, 13 decembrie 2008
marți, 28 octombrie 2008
joi, 23 octombrie 2008
miercuri, 22 octombrie 2008
duminică, 28 septembrie 2008
sâmbătă, 27 septembrie 2008
joi, 21 august 2008
marți, 19 august 2008
vineri, 6 iunie 2008
joi, 5 iunie 2008
miercuri, 4 iunie 2008
vineri, 30 mai 2008
joi, 29 mai 2008
luni, 19 mai 2008
duminică, 27 aprilie 2008
vineri, 25 aprilie 2008
joi, 24 aprilie 2008
miercuri, 23 aprilie 2008
luni, 21 aprilie 2008
Tarul Bulgariei a vizitat Banatul
Ţarul Bulgariei, la Vinga
Fostul ţar Simeon al Doilea al Bulgariei a descins la Vinga, însoţit de ţarina Dona Margarita şi doi parlamentari bulgari, localitatea arădeană fiind aleasă pentru periplul oficialului în Banat. Primit pe străzi aflate în plin şantier (pentru că la Vinga se introduce canalizarea), fostul ţar şi-a amintit cu plăcere de vizita efectuată, în urmă cu câţiva ani, la Castelul Săvârşin.La sediul comunităţii bulgare, familia regală a fost aşteptată de copii îmbrăcaţi în straie populare, ocazie cu care oficialul a aflat date din istoria bulgarilor din Banat, a asistat la dansurile populare şi a semnat în cartea de onoare a comunităţii.Ţarul Simeon al Doilea şi ţarina Margarita s-au fotografiat cu toţi cei care au dorit să păstreze o amintire a acestei vizite. Familia princiară a vizitat apoi Catedrala din Vinga.Vizita ţarului în Banat este ocazionată de sărbătorirea a 270 de ani de la stabilirea bulgarilor aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)